Ministrul german al Educației și-ar putea pierde titlul de doctor, fiind acuzat de PLAGIAT

Ministrul german al Educației și-ar putea pierde titlul de doctor, fiind acuzat de PLAGIAT
Publicat: 23/01/2013, 16:48
Actualizat: 03/07/2013, 23:51

Universitatea din Dusseldorf a anunțat marți că a inițiat o procedură care s-ar putea solda cu retragerea titlului de „doctor” ministrului german al Educației, d, apropiat al cancelarului Angela Merkel, acuzată de plagiat în teza sa de doctorat din 1980, informează AFP.

Consiliul Facultății a decis cu 14 voturi pentru și o abținere, inițierea procedurii de verificare a acuzațiilor de „înșelăciune”, aduse ministrului conservator, care a susținut în 1980 o teză cu tema „Persoană și conștiință”.

Schavan a respins în repetate rânduri acuzațiile. Președintele Consiliului Faculății a subliniat totodată că „rezultatul procedurii este deschis și ar putea foarte bine, în cele din urmă, să se considere că nu există suficiente dovezi”.

Ministrul solicitase o primă comisie care viza posibilitatea deschiderii unei asemenea proceduri. Această comisie a pronunțat, în mai, un răspuns favorabil.

Decizia este o lovitură dură pentru prietena Angelei Merkel, scandal care îi slăbește reputația, cu atât mai mult cu cât aceasta deține din 2005 portofoliul de ministru al Educației și Cercetării, din timpul primului guvern Merkel.

Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Merkel și-a susținut ministrul și a exclus posiblitatea înlăturării din funcție.

Titlul de „Doktor” are o mare importanță socială în Germania, și orice abuz este pasibil de amendă.

În 2011, două scandaluri similare au izbucnit în Germania, printre care cel al Ministrului Apărării la acea vreme, Karl-Theodor zu Guttenberg, care i-a adus, în martie, demisia.

Fiind o figură centrală în guvernului Merkel, cancelarul l-a susținut până la capăt, insă, cu toate acestea, titlul i-a fost retras.

Aceeași soartă a avut-o, trei luni mai târziu, europarlamentarul liberal (FDP), Silvana Koch-Mehrin, care și-a dat demisia din postul de vice-președinte al Parlamentului European și președinte al grupului FDP în PE, cu puțin timp înainte de a-i fi retras titlul de doctor.

De fiecare dată, acuzațiile au fost lansate pe site-uri de pe Internet. În ceea ce privește cazul din prezent, în teza ministrului Educației Schavan, 92 de paragrafe din cele 350 de pagini sunt considerate suspecte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Toți șoferii fac această mare greșeală. Amenda e usturătoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×